112

Sunt un om care, pe cat posibil, ajuta oameni necajiti.

Copiii sunt slabiciunea mea. Dar nu copiii siliti sa cerseasca pentru folosul unor persoane care ar trebui lipsite de dreptul de a fi numite parinte.

Nu am facut niciodata abuz de numarul de urgenta, 112. Au fost doua situatii medicale si un accident la care am fost martor in 2007, parca.

Respect munca si efortul celor din spatele numarului de urgenta dar nu respect deloc autoritatile care nu fac nimic.

Un copil cu un alt copil in brate cersind printre masini mi se pare o aberatie a unei societati moderne si civilizate.

Doi copii neingrijiti si nespalati, trimisi sa cerseasca printre masini mi se pare strigator la cer.

Copilarie furata intr-o intersectie cu amara consolare prin primirea unui leu de la un sofer milos.

Si toate astea pentru satisface adultul din spatele celor doi.

Probabil ca intr-o tara de asistati social asa ceva este normal.

Nefericitii din imagine poate n-ar avea o viata mai buna intr-un centru de plasament dar mai mult ca sigur ar avea mai multa siguranta.

Celor care-mi vor reprosa ca am sunat inutil sau dintr-o prostie la numarul de urgenta 112, le spun doar atat:

– mai bine asa decat cand e prea tarziu.

Si da, am avut si emotii si ma gatuia indignarea si neputinta si…