Am lăsat filmulețul un pic mai lung pentru a se vedea întreg comportamentul. Când am făcut dreapta de pe Cantemir pe Șerban Vodă, Loganul albastru tocmai trecea pe banda a doua (se vede semnalizarea). A mers apoi aproape în paralel cu betoniera, sau puțin în spate. La un moment dat, frânează degeaba (nu avea nimic în față, nici mașini, nici oameni, nici câini). Un BMW, probabil plictisit să meargă în spatele nostru, vine pe banda 1 și îi intră în față, nu violent, dar cât să frâneze și aproape să oprească în mijlocul intersecției. Când am trecut de betonieră și a frânat la Matiz, nu am mai rezistat.
Pentru cei care or să zică „de ce n-am mers eu pe banda 1”, să-mi fie scuzat, dar nu merg în spatele betonierelor, camioanelor, dubelor sau altor vehicule prin care nu pot să văd nimic în față.
P.S.: Cum acest site e dedicat șoferilor (și poate celor care vor să devină șoferi), cred că suntem toți suficient de maturi să nu fie o tragedie o înjurătură scăpată printre dinți.
11 comentarii
Eu nu prea am inteles supararea.
Cred ca erai prea grabit.
Zen.
R: Nu era deloc predictibil(ă). Șoferii normali nu frânează din senin în mijlocul străzii sau când cineva semnalizează intenția de a schimba banda.
Eu sunt de partea lui Vlad aici.. e foarte obositor cand ala din fata e calare pe toate pedalele fara motiv
Pesemne era patit(a) si prefera sa „sufle in ciorba”.
Cine stie ce accident a avut si acum e traumatizat(a) 🙂
Parerea mea: vezi asa ceva, o lasi mai moale (distanta) sau depasesti cand poti.
@b19rrx – chiar e suparator, vezi des „soferi” din astia si in afara localitatii, acolo sunt si mai stresanti, nu stiu ce or bea dimineata, dar nu vreau sa aflu :D.
Off-topic: se simte ciudat cand te vezi pe tt :-s.
Vlad sper ca-ti dai seama ca in filmul asta sunt doua banane fiecare cu volanul ei!
A… una dintre ele filmeaza! 🙂
R: Îmi asum și eu bananismul meu, trebuia să depășesc pe lina de tramvai, având în vedere că marcajul permite; în felul ăsta nu mă mai enervam și nici nu trebuia să depășesc în halul în care am făcut-o
Astea sunt uzuale in Bucuresti. Si eu il sustin pe @Vlad. Paradoxal, dar si cei care merg sovaitori prin trafic, mult prea incet si franand fara motiv sunt la fel de periculosi ca si racerii.
Si totusi, @Vlad, ar trebui sa fii nitel mai calm. N-ai de unde sa stii ce s-a intamplat cu cel din fata ta. Poate ca s-a simtit brusc rau sau chiar a facut un infarct. Trebuie doar sa te asiguri bine si sa-l depasesti in siguranta, fara mervi, fara acceleratie brusca… 🙂
R: Infarct de 3 ori? În general sunt calm („zen” cum zic unii) dar de data asta am fost calm doar de 2 ori. Cum spuneam și mai sus, încerc să mă bazez cât mai mult pe „detectarea” comportamentului celorlalți participanți la trafic, pentru siguranța mea dar și a lor.
Trebea sa ii dai o flegma 😀 cand ai trecut pe langa el >:)))
@Vlad – Fara suparare, dar soferii normali pastreaza o distanta suficienta fata de cel din fata astfel incat sa nu ii deranjeze asemenea mici atingeri de frana (si aici ma refer la faptul ca nu s-a suit pe frana cu toata ambitia la 50 km/h, viteza era redusa si nu a franat foarte brusc). Mie mi se pare ca i-a lasat pe aia sa se bage pe B2 ca sa evite basculanta si autobuzul. Fiecare are dreptul la stilul sau de condus si la propriile decizii in trafic, nu cred ca e cazul sa stabilim noi ce e normal si ce nu in asemenea situatii marunte. Si nu putem vorbi de predictibilitate la viteza asta, franele acelea nu ar trebui sa ridice probleme reale unui sofer decent (in afara de iritare, dar asta e problema ta).
Una peste alta, cred ca ai exagerat la adresa celui cu Loganul, mai ales cu apelativul „banana”. Ai zis bine aici:
https://www.trafictube.ro/banana-volan/comment-page-1/#comment-173637
@Denissa Dulce – maturizeaza-te
R: Am încercat să țin distanța, dar la fiecare frână m-am apropiat mai mult de el. Recunosc că a 3-a chiar m-a luat prin surprindere (din poziția mea nu am văzut Matizul, camera a avut avantajul că era mai la dreapta)
@barktooth – chestia cu „distanta suficient de mare” e cu dus si intors. In traficul urban, mai ales in orasele mari si aglomerate, e vital si sa mentii o „distanta suficient de mica” ca sa-i descurajezi din start pe cei care fac slalom. Jumatate dintre micile tamponari si sifonari au drept cauza iluzia unora ca au loc suficient sa se bage in fazta ta. Nu le da aceasta impresie si ii scutesti pe toti de necazuri.
@Kor – nu neaparat de o distanta cat doua masini ziceam, ci ma refeream mai degraba ca, la viteza aia redusa, nu cred ca ar trebui sa te ia prin surprindere o asemenea frana. Si daca te ia prin surprindere, ok, asta e, franezi mai brusc, dar nu e cazul sa il injuri pe ala din fata atat de usor, sa il pui pe net si sa il faci banana.
@barktooth – mda, cam asta ziceam si eu – ar trebui sa fim nitzel mai intelegatori. dar, il inteleg nitzel si pe @Vlad – cateodata iti mai sare mustarul. De aia i-am si zis ca n-ar fi rau sa se mai tempereze putin. Putin.