Niciuna din cele 3 masini nu erau obligate sa ii acorde prioritate de trecere pietonului intrucat acesta nu era angajat in traversarea strazii ci statea pe trotuar cugetand asupra nemuririi sufletului. Pana nu calca piciorul pe trecere nu este pieton!
Nou
Cătălin Tănase
E discutabil. Parcă în articolul de lege e specificată și intenția, iar acel pieton are intenția clară de a traversa
Nu e nimic discutabil. Prioritatea se acorda doar pietonilor aflati in traversarea trecerii de pietoni pe sensul tau de mers. Daca sunt pietoni ce au intentia de traversaer viteza maxima de deplasare trebuie sa fie de maxim 30 km/h.
Art. 72. (1) Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.
(2) Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
Art. 100. (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
b) neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier sau tramvaiului;
Art. 123 – Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
i) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare şi marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflaţi pe trotuar, în imediata apropiere a părţii carosabile, intenţionează să se angajeze în traversare;
3 comentarii