Adaugă comentariu

12 comentarii
  1. Nu mi-am dat seama daca soferul era atent la telefon sau nu deoarece avea geamurile aburite.
    Amandoi soferii au coborat, nu a fost niciunul ranit.
    Locul este pe Calea Grivitei pe sensul de mers inspre Podul Grant.
    Cert este ca si conditiile meteo si aglomeratia sunt factori care cresc stresul la volan, prioritatea este des neglijata in astfel de cazuri pentru ca toata lumea se grabeste. Deoarece o buna parte din angajatii din mediul privat inca mai lucreaza de acasa, ma asteptam in mijlocul zilei traficul sa fie mai lejer dar am impresia ca e la fel ca inainte.

    Acesta este primul meu video, fiti indulgenti 🙂

    • Acest clip e încă o dovadă că trebuie să te uiți mereu în direcția în care merge mașina. Părerea mea e că se uita în oglindă la tine. Doar ce își (re)schimbase direcția ca să nu intre peste tine după ce ai început să accelerezi.

  2. …la prima impresie, la i deranjat cu ceva, posibil l a intrarea ta in spatele acelui Range si parea ocupat cu injuraturile si urarile de la multi ani la adresa ta, n am spus ca este vina ta sau ca esti raspunzator ptr ce a urmat, referitor la circulatie, azi pe Fundeni spre Colentina mi a parut rau ca nu am avut ceva integrame in masina

    • M-am uitat si pe video-ul lung de 3 minute si nu imi dau seama sa il fi deranjat cu ceva. Am venit de pe drum cu prioritate si am schimbat benzile semnalizand intentia. E posibil sa ii fi si sarit mustarul dar el stie mai bine. Ce este important e ca nimeni nu este ranit – restul sunt fiare.

  3. Probabil ca asa este, am zis de telefon pentru ca initial, mai erau o data sa intre peste mine dar am tras eu putin in dreapta de volan, dupa care a venit a doua oara cand am si claxonat sa ma observe, iar a treia oara am zis sa ma indepartez de autoturismul lui ca este potential periculos.
    Se observa ca la un moment dat el incetineste iar cel din spatele lui il claxoneaza si el, posibil sa se uite in oglinda centrala.

  4. Instant karma, ce satisfacator.

    • Crezi ca este vorba de o sicanare? In momentulc and pune frana mai brusca RRul rosu implicit si eu, aveam in spate acea dubbita alba, nu cred ca era in spatele meu. Totodata, nu inteleg de ce s-a pozitionat pe mijlocul celor doua benzi, daca era vorba de sicanare tragea dreapta si imi punea frana cum se obisnuieste in Romania. 🙂

  5. ducu – iti pui prea multe intrebari, si eu inca o fac… am ajuns la concluzia ca in marea majoritate a situatiilor nu exista un raspuns logic pentru manevrele soferilor romani.
    PS: nu garantez ca e exact acelasi sofer, dar fiind din zona, cred ca m-am intersectat si eu cu specimenu’ in cauza in trecut si e genul de croshetac care merge la aspiratie, si circula pe toate benzile si intre fara semnal/asigurare.

  6. Cand e vorba de condus, spui „Braila” sau „Galati” si tragi apa! La capitolul asta sunt dezastru, din pacate.

    • Ce mi-a parut ciudat a fost ca prima data a venit spre mine dar am tras eu putin de volan, dupa a mai venit o data si am claxonat putin sa il atentionez ca sunt acolo iar dupa s-a pozitionat pe mijloc – pe linie continua, a incetinit si cel din spate i-a atras atentia iar dupa a accelerat si s-a oprit in cel din fata. Nu imi pare o zona dificila, practic e drum drept iar benzile chiar sunt marcate.

  7. Nou

    Bine că nu ți-a intrat în fața că lovea pietonul.

Vezi si...