Exact același ceva care pare-mi-se atrage și minusurile, din păcate.
Nou
DanielS
N-am inteles ce-ai avut cu ala din Buzau. Iar la faza din sensul giratoriu, ala s-a asigurat si a semnalizat, dar tu ai tasnit din spate, era destul de probabil sa nu te observe.
Nou
Lucianian
Daca n-ai intees ce-am avut cu ala din Buzau inseamna ca nu ai permis. Faza din sensul giratoriu „ala s-a asigurat si a semnalizat”. Pai din moment ce era sa intre in mine e clar ca nu s-a asigurat, nu? Si daca a semnalizat, ce? Are prioritate ca nu inteleg?
Nou
DanielS
Desteapta replica cu permisul, ma simt din nou ca in clasa a doua.
Revenind la cele 2 spete, daca esti tu sigur ca buzoianul a facut treaba aia intentionat, ca sa depaseasca acea coloana, atunci ai dreptate. Dar esti sigur? Sau e posibil chiar sa fi fost o greseala?
In al doilea caz, ce putea ala sa faca mai mult decat sa semnalizeze si sa se asigure? Tu nu erai in spatele lui cand a inceput deja sa schimbe banda, ai aparut dupa aia. Cum ar fi putut el sa prevada manevra ta?
Nou
Vecinu
@DanielS: Putea sa se incadreze pe banda lui, adica banda a 2-a
Nou
Lucianian
La prima faza, evident ca a vrut sa fenteze coloana.Coada pe banda pe care eram eu era pana in Giratoriul de la Ikea spre DN1. Sa nu-mi spui ca saracul buzoian a crezut ca toti aia de stau in coloana sunt niste fraieri care nu stiu sa intre pe banda 2. Sa fim seriosi, scuza asta cu cei din provincie este puerila. ( daca nu cunoaste nu era mai logic sa stea acolo unde e coada?)
In al doilea caz, se pare ca nu este clar ce inseamna asigurarea. Eu eram pe banda 1, el pe banda 2, el a dat semnal dar nu s-a asigurat din moment ce era sa intre in mine. Corect?
Nou
darrelldimebag
Titlul e tendentios, sa-i bagi pe toti in aceeasi oala, e absurd !!! ai claxon, ai camera de filmat si ala esti, mai crezi ca ai si dreptate dar multi, picati la capitolul asta ! Nu dau minus ca vad ca ai deja o gramada !
Nou
Lucianian
pai nu am dreptate?
Nou
darrelldimebag
Ca bine zici
Nou
petre_her
N-a avut nimic cu ala din BZ. numai ca el ca un nesimtit a zis ca e mai smecher si in mintea lui cea odihnita(si stiti voi cine are mintea odihnita)s-a gandit sa ii faca el pe fraierii care stau la rand si s-a bagat pe banda care il obliga sa mearga spre stanga si a facut… dreapta.Asa ca DanielS mangaie-l pe crestet ca a fost baiat descurcaret.
Eu zic ca putea sa astepte sa il lase cineva, sa ii dea un flash sau un claxon scurt, dar cand te bagi la intimidare / fortare nu stiu ce intentii bune poti avea. Eu zic ca nu are scuza. Da, este bine sa fim mai toleranti in trafic, dar si aia nesimtiti ar trebui sa faca la fel…
15 comentarii
Cu ce filmezi? Cu Nokia 3310?
Nokia 3310 would be an improvement…
@Lucianian Ceva ii atrage in mod deosebit cat mai aproape de masina 🙁 +
Exact același ceva care pare-mi-se atrage și minusurile, din păcate.
N-am inteles ce-ai avut cu ala din Buzau. Iar la faza din sensul giratoriu, ala s-a asigurat si a semnalizat, dar tu ai tasnit din spate, era destul de probabil sa nu te observe.
Daca n-ai intees ce-am avut cu ala din Buzau inseamna ca nu ai permis. Faza din sensul giratoriu „ala s-a asigurat si a semnalizat”. Pai din moment ce era sa intre in mine e clar ca nu s-a asigurat, nu? Si daca a semnalizat, ce? Are prioritate ca nu inteleg?
Desteapta replica cu permisul, ma simt din nou ca in clasa a doua.
Revenind la cele 2 spete, daca esti tu sigur ca buzoianul a facut treaba aia intentionat, ca sa depaseasca acea coloana, atunci ai dreptate. Dar esti sigur? Sau e posibil chiar sa fi fost o greseala?
In al doilea caz, ce putea ala sa faca mai mult decat sa semnalizeze si sa se asigure? Tu nu erai in spatele lui cand a inceput deja sa schimbe banda, ai aparut dupa aia. Cum ar fi putut el sa prevada manevra ta?
@DanielS: Putea sa se incadreze pe banda lui, adica banda a 2-a
La prima faza, evident ca a vrut sa fenteze coloana.Coada pe banda pe care eram eu era pana in Giratoriul de la Ikea spre DN1. Sa nu-mi spui ca saracul buzoian a crezut ca toti aia de stau in coloana sunt niste fraieri care nu stiu sa intre pe banda 2. Sa fim seriosi, scuza asta cu cei din provincie este puerila. ( daca nu cunoaste nu era mai logic sa stea acolo unde e coada?)
In al doilea caz, se pare ca nu este clar ce inseamna asigurarea. Eu eram pe banda 1, el pe banda 2, el a dat semnal dar nu s-a asigurat din moment ce era sa intre in mine. Corect?
Titlul e tendentios, sa-i bagi pe toti in aceeasi oala, e absurd !!! ai claxon, ai camera de filmat si ala esti, mai crezi ca ai si dreptate dar multi, picati la capitolul asta ! Nu dau minus ca vad ca ai deja o gramada !
pai nu am dreptate?
Ca bine zici
N-a avut nimic cu ala din BZ. numai ca el ca un nesimtit a zis ca e mai smecher si in mintea lui cea odihnita(si stiti voi cine are mintea odihnita)s-a gandit sa ii faca el pe fraierii care stau la rand si s-a bagat pe banda care il obliga sa mearga spre stanga si a facut… dreapta.Asa ca DanielS mangaie-l pe crestet ca a fost baiat descurcaret.
Si stii tu sigur asta pentru ca … ?